Vaccinarea împotriva coronavirului devine obligatorie? Autoritățile germane urmează să decidă în curând dacă țara va urma exemplul Austriei și va impune vaccinarea obligatorie.
Viitorul cancelar Olaf Scholz a anunțat că Parlamentul german se va pronunța până la sfârșitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19 a întregii populații, în tentativa de a opri valul de noi infectări.
”Propunerea mea este ca deputații să facă o propunere Parlamentului cu privire la vaccinarea obligatorie”, a spus Scholz. Acesta a precizat că textul legislativ ar trebui să fie prezentat în acest an pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.
Până în prezent, Germania a exclus varianta de impunere forțată a vaccinării, așa cum au ales să facă Austria și, mai recent, Grecia, chiar dacă în cazul acesteia din urmă este vorba doar despre o anumită grupă de vârstă.
Însă dezbaterea asupra obligativității vaccinului anti-COVID a luat amploare în ultimele săptămâni, în timp ce țara este puternic lovită de un nou val de contaminări.
Până în prezent, Germania a decis vaccinarea obligatorie anti-COVID în cazul lucrătorilor din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi în cazul militarilor. Aceste prevederi urmează să intre curând în vigoare.
Austriecii care refuză să-și facă vaccinul care va deveni obligatoriu din februarie ar putea primi amenzi de până la 7.200 de euro, potrivit unui proiect de lege consultat de publicația Die Presse, preluată de Euracitv.
Din februarie, vaccinarea va deveni obligatorie pentru toți cetățenii care au rezidență permanentă în Austria, cu excepția celor care au contraindicații medicale.
Cei care refuză vaccinarea, vor fi somați de autoritățile locale. Dacă ignoră somația de două ori, vor prikmi o amendă de 3.600 de euro, potrivit proiectului. Dacă prin refuzul de a se vaccina pun în „pericol serios” alte persoane sau dacă vor continua să ignore somațiile, amenda poate ajunge la 7.200 de euro.
Proiectul de lege va fi prezentat pe 6 decembrie, iar până atunci ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, și cel al Constituției, Karoline Edtstadler, se vor întâlni cu experți și membrii opoziției pentru discuții.
În Austria, rata vaccinării a ajuns la 65,2%.
Sursa foto: Arhiva Cancan